Expresionism

Expresionismul își are originea în Germania (vezi: Expresionismul german), fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner, Erich Heckel, Karl Schmidt-Rottluff, Max Pechstein – grupul Die Brücke („Puntea”) din Dresda – și Franz Marc, August Macke – din jurul Almanahului Der Blaue Reiter („Călărețul albastru”) din München – acoperind perioada 1905 – 1918. Vor adera mai târziu Emil Nolde, Paul Klee și Wassily Kandinsky.

Expresionismul este reacția firească a unui grup de pictori germani la academism și convenții estetice rigide, dar și la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta artiștilor a proclamat libertatea creatoare absolută și primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic și o estetică revoluționară.

În pofida programelor și periodicilor sale, expresionismul nu a fost niciodată o școală în adevăratul sens al cuvântului. Reprezentat de artiști foarte diferiți, expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o mișcare artistică. Acest stil va depăși de altfel repede granițele picturii: va cuprinde în sfera sa și sculptura, poezia și muzica, cu compozitori ca Arnold Schönberg și Alban Berg. Revolta expresionistă propune o formulă nouă, dar păstrează temele tradiționale, rareori abordând revendicări politice sau sociale. Este o revoluție pur estetică, caracterizată de culori țipătoare, contrastante, de linii frânte și curbe, de un ritm discontinuu.

Expresionismul devine, începând din 1933, ținta atacurilor naziste. În anul 1937 se organizează expoziția „Arta degenerată”: expresioniștii sunt prezentați aici ca dușmani ai regimului și rasei germane. Operele lor sunt confiscate și excluse din muzee. Din fericire, în ciuda distrugerilor și a războiului, s-a reușit recuperarea multor tablouri, chiar dacă unele au fost deteriorate. Ele au fost redate patrimoniului universal și iubitorilor de artă, ca o dovadă că violența nu poate învinge niciodată frumosul.

În afara Germaniei, cei mai cunoscuți pictori expresioniști sunt norvegianul Edvard Munch, cu celebrul său tablou Țipătul, elvețianul Cuno Amiet, olandezii Lambertus Zijl și Kees van Dongen, finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum și cehul Bohumil Kubista.

Tablouri reprezentative

„Femei pe stradă”, Kirchner (1914)
„Răstignirea”, Nolde (1912)
„Peisaj din Dresda”, Heckel (1910)
„Caii galbeni”, Marc (1912)
„Reflexia în vitrină”, Macke (1913).
„Pakistani Hunger Strike”, Saleh Chaudhry (1987).

Lasa un raspuns

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta comentarii.

Link-uri sponsorizate


Prieteni de pe Facebook

Cele mai vizualizate astazi

Cele mai vizualizate in general