Bine ati venit, vizitator! Inregistrare rss


Acuarela

Acuarela este o tehnică picturală în care vopselele se utilizează diluate cu mai multă sau mai puțină apă. Caracteristică pentru acuarelă este transparența culorilor. Lumina este dată de albul hârtiei, care este necesar să fie prezervat în zonele luminoase.

Spre deosebire de alte tehnici, de exemplu guașă, care folosește vopsea acuarelă amestecată cu ceruză (carbonat de plumb, alb), sau pictura în ulei, tehnici care se bazează pe acumularea culorii, acuarela se bazează pe transparență, care lasă să se întrevadă fondul alb al hârtiei, ceea ce conferă lucrărilor în acuarelă luminozitatea și delicatețea care le caracterizează. Uscarea imediată necesită o execuție rapidă, ceea ce mult timp a făcut să fie o tehnică folosită la schițe și studii, însă treptat a devenit o tehnică de sine stătătoare. A fost folosită mult la ilustrarea manuscriselor, dar epoca sa de înflorire în pictură a fost sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în special în Anglia, Franța și Rusia.

Tehnicile de lucru sunt ud pe ud, ud pe uscat și uscat pe uscat, fiecare având particularitățile sale. În lucrări aceste tehnici pot fi folosite și combinat.

Deoarece materialele necesare sunt ușor de transportat, acuarela este o tehnică care se pretează bine pentru schițe și studii efectuate în călătorii, un exemplu fiind carnetele de călătorii ale lui Eugène Delacroix. Ea permite colorarea rapidă a desenelor schițate în creion sau în tuș. Asta însă nu exclude folosirea ei în lucrări elaborate, cum sunt lucrările lui Dürer, sau Turner. Tehnica a fost folosită începând cu secolul al XIX-lea la ilustrarea cărților, in special a celor pentru tineret, iar actual este folosită, alături de guașă, la crearea benzilor desenate și a desenelor animate tradiționale. Este folosită și pentru realizarea decorurilor în teatru.

Aparenta sa simplitate o face atractivă pentru începători, însă în realitate spontaneitatea și foarte puținele posibilități de corectare necesită măiestrie, ceea ce o face greu de stăpânit.

Acuarela poate fi făcută în manieră tradițională, ud pe ud (engleză Wet-in-Wet), în care hârtia este umezită în prealabil, iar culoarea diluată este așternută în straturi suprapuse, întărind treptat concentrația colorilor. Această tehnică, de origine anglo-saxonă este încă mult folosită, însă, datorită faptului că întreaga suprafață este umedă și pigmenții migrează, nu se obțin zone de alb pure, nici contraste locale dintre alb și zonele colorate, lucruri care impietează asupra prospețimii și spontaneității atât de apreciate în acuarelă. Tehnica permite obținerea culorilor intense și o mulțime de efecte de fondu, degradeuri și camaieuri, însă precizia detaliilor este redusă. Pe o hârtie de calitate pigmentul rămâne pe suprafața hârtiei și, în zona umedă difuzează, formând aureole cu un contur mai opac. Tehnica necesită o bună înțelegere a teoriei culorilor și a efectelor amestecului lor și a interacțiunii cu hârtia. Trebuie ținut cont și de faptul că prin uscare culorile pierd puțin din intensitate.

În tehnica ud pe uscat (engleză Wet-in-Dry) culoarea se aplică în tușe umede pe hârtia uscată. Se obțin forme clare cu contururi bine delimitate. Această manieră nu permite decât puține retușuri. În caz de greșeală este greu de redat luminozitatea hârtiei, iar spontaneitatea are de suferit.

În tehnica „uscat pe uscat” (engleză Dry Brush) culoarea foarte puțin diluată se aplică cu pensula aproape uscată, pe hârtia uscată. Metoda este folosită pentru evidențierea detaliilor.

Culori

Acuarelele sunt formate din patru componeți principali:

- pigmenți, naturali sau sintetici, minerali sau organici, în general aceiași folosiți și în alte tehnici de pictură: pastel, guașă, ulei sau acrilic;
- liant, de obicei gumă arabică, fiere de bou, miere sau sirop de zahăr pentru a ține pigmenții în suspensie și a-i fixa pe suprafața pictată;
- aditivi, ca glicerina, care mărește transparența și timpul de uscare, fierea de bou, care mărește fluiditatea și difuzia, tragacant, amidon sau dextrină pentru îngroșare, respectiv fungicide pentru evitarea mucegăirii;
- solvenți, în principal apă, dar uneori și alcool sau terebentină, substanțe folosite la subțierea sau diluarea vopselei în vederea aplicării și care se evaporă la uscarea picturii.

Pigmenți
Mulțumită progreselor chimiei, astăzi varietatea, saturația și rezistența pigmenților este mai mare ca niciodată. Consumul de culori în scopuri artistice este foarte mic comparativ cu uzul industrial, motiv pentru care nu se produc pigmenți speciali pentru pictură, se folosesc cei produși pentru tipografii, industria automobilelor, vopsirea textilelor, a lemnului și a metalelor, zugrăveli, colorarea betoanelor, a ceramicii, a maselor plastice, precum și coloranți alimentari, coloranți folosiți în medicină sau în industria cosmeticelor. Fabricarea culorilor pentru pictură se reduce de fapt la măcinarea fină a pigmenților, amestecarea cu lianți, aditivi și solvenți și împachetarea lor.

Puterea de colorare (engleză staining) a pigmenților se referă la posibilitatea de a-i dilua sau scoate după aplicare. Unii pot fi scoși prin umezire și tamponare apoi cu pensula sau cu cârpa, însă rezultatul nu depinde numai de pigment, ci și de hârtie. Un pigment măcinat mărunt aplicat pe o hârtie puțin încleiată este mult mai greu de scos. Pentru a reduce timpul de măcinare unii fabricanți adaugă aditivi de dispersare, care însă măresc puterea de colorare și închid culorile. Granulația se referă la faptul că particulele de pigment sunt sau nu vizibile în urma aplicării în tușe mari cu multă apă. Exemple de granulație apar la pigmenții verde veronese, albastru ceruleum și violet de cobalt. Flocularea se referă la aglomerarea particulelor, efect caracteristic pigmentului ultramarin. Efectele date de granulație și floculare sunt unice pentru acuarele și pot fi exploatate de artiști, însă tendința comercială este spre culori fără textură, omogene.

Culorile se prezintă sub formă uscată în godete (mici vase de porțelan sau, mai recent, de plastic) sau de consistența pastei de dinți în tuburi. Compoziția acuarelelor este aceeași, atât în godete, cât și în tuburi. Ca urmare este posibilă umplerea godetelor, mai scumpe, cu material din tuburi, acesta prin uscare se va întări. Dacă se dorește o întărire rapidă, pasta se va introduce în straturi succesive.

Creioanele acuarelă seamănă cu creioanele colorate, însă minele lor se dizolvă în apă. Se folosesc la desenarea detaliilor fine pe hârtia uscată, detalii care ulterior pot fi întinse cu o pensulă udă, sau se poate desena direct pe hârtia udă.

Grafitul acuarelabil seamănă cu grafitul de desenat, fiind formate dintr-o mină groasă rotundă de dimensiunea unui creion (7-8 mm) învelită într-un strat de lac. Se folosesc la trasarea contururilor desenelor în acuarelă.

Pastelurile acuarelabile se prezintă în formă de baghete rotunde sau pătrate, mai groase ca un creion. Se folosesc la umplerea rapidă a unei suprafețe cu culoare, ulterior putând fi întinse cu apă.

Transparență
Spre deosebire de culorile care acoperă, ca guașa, transparența acuarelei permite amestecul vizual al culorilor și obținerea a diferite nuanțe prin suprapunerea straturilor, fapt foarte apreciat în secolul al XIX-lea. Nu toți pigmenții sunt la fel, cei de cadmiu oferă mai puțină transparență. Sporirea transparenței straturilor se obține prin diluarea lor cu mai multă apă. Cu cât transparența culorilor este mai mare, cu atât se vede mai bine albul hârtiei și lucrarea pare mai luminoasă. Inițial s-a crezut că saturația culorilor transparente se explică prin faptul că lumina este filtrată de pigment de două ori, atât la prima trecere, cât și într-a doua, după reflectarea pe hârtie. De fapt, saturația se datorează lipsei materialului de acoperire (ceruză, caolin), care la guașă, tempera sau ulei obturează efectul pigmentului.

Albul în acuarelă – soluții de mascare
Caracteristic acuarelelor sunt zonele albe de hârtie care rămân nepictate. Uneori, mai ales în tehnica ud pe ud, când se dorește păstrarea lor, ele sunt acoperite (mascate) cu o substanță pe care apa nu aderă, ca parafina, ceara sau gume speciale (Fixogum). Gumele pot fi îndepărtate după uscarea acuarelei prin răzuire ușoară, sau chiar cu mâna, însă parafina sau ceara nu, efectul lor fiind permanent. Mascarea se mai poate face și mecanic, cu șabloane (dar există pericolul ca vopseaua să se scurgă sub marginile măștii) sau cu tampoane de vată, care produc contururi moi. Există și alb de China, soluție opacă care poate acoperi zone pictate, sau pot fi amestecată cu culorile pentru a le mări opacitatea.

Tehnici

Realizarea lucrărilor în acuarelă este mai dificilă decât pare. Tehnica acuarelei este unică, deoarece, spre deosebire de ulei, apa este un factor activ în transportul și depunerea culorilor. În plus, aspectul acuarelei se modifică pe măsură ce se usucă. Anticiparea mișcării apei și a formei finale a lucrării după uscare necesită experiență. Liantul pigmenților este absorbit în mare parte de hârtia suport, ceea ce face ca particulele de pigment să rămână împrăștiate pe suprafața hârtiei ca firele de nisip și să fie prea puțin protejate la acțiunea decolorantă a razelor ultraviolete.

Culorile de acuarelă nu au putere de acoperire mare, astfel că nu se pot corecta greșelile pictând peste. Uneori este nevoie ca o parte a culorii să fie ridicată de pe suport prin reumezire și tamponare cu un material absorbant (cârpă, burete sau sugativă). Astfel de manevre nu reușesc întotdeauna, ceea ce este un motiv în plus de teamă pentru începători. Etapele obișnuite de realizare a unei lucrări constau în executarea unei schițe abia vizibile în creion, apoi colorarea suprafețelor mari începând cu nuanțele cele mai deschise, iar în final pictând detaliile după ce straturile anterioare s-au uscat.

Școala clasică de acuarelă are câteva principii: să se folosească doar culori transparente, să nu se folosească niciodată alb sau negru, să nu se folosească decât „culori primare”. Însă actual în lucrări de multe ori se combină diferite tehnici, accente cu guașă albă, creioane, cărbune, tuș, gravare, colaj, culori acrilice – toate dând un aspect inedit. Tradițional, acuarela este realizată cu pensule, dar actual se folosesc și aerografe, bureți, cuțite sau alte ustensile.

Lasa un raspuns

Trebuie sa fii autentificat pentru a posta comentarii.

Link-uri Sponsorizate

Prieteni de pe Facebook